Bogdan Neagu, product designer and founder of Turific Handmade

Turific is one of those names you definitely know if you’re a hardcore cyclist in Bucharest. Bogdan Neagu, founder of Turific Handmade, handcrafts one-of-a-kind caps, bags, wallets and other cycling accesories, mostly made out of recycled or reused materials he hunts for himself. In several years of self-teaching, he has reached a point where the only thing missing is a business perspective to turn him big.

We met yesterday at his workshop to learn about his views on design. We were welcomed by a collection of all the tools you can imagine a tailor could possibly have on Earth. From dozens of measures, scissors, needles and threads, to reused fabrics and handmade patterns. His array of vintage sewing machines was particularly delicious. The rusty Singer worthy to be displayed in a museum contrasted with the dependable Husqvarna Viking he first practiced on.

Bogdan has the posture of a true smith: bushy beard, strong hands and a free attitude. Once you get to know him, you see how passionate he is about his work. And how obsessively organized. Turific keeps all wallets sorted by color. In the apparent chaos of the workshop, nothing is out of place. But what stuck us the most was his tendency to improvise and improve. He uses a top-notch Japanese cutter and yet he feels the need to apply some rubber on the handle for a better grip.

This conversation is part of a series we’re intending to make in collaboration with our friend and photographer Adi Tudose. For authenticity purposes, we reveal the content in Romanian.

Cum te prezinți celor care nu te cunosc? Ești croitor, creator, designer sau maker?

Nu-mi place cuvântul croitor. Maker sună foarte bine. Eu ca formație sunt designer, dar n-am făcut niciodată design industrial adevărat. Sunt mai degrabă apropiat de manufactură. În facultate de exemplu am tânjit după asta. Prima oară când am pus mâinile de-adevăratelea să fac o machetă funcțională a fost în anul 5 la diplomă. Și e anapoda. Ar trebui să faci continuu numai asta.

Alin: Te pun să faci și machete. La noi la Cluj la design aveai de făcut din anul întâi. Mai toate machetele se făceau din lemn, din spumă sau din scârț, că spuma era scumpă și nu se găsea. Dar erau mai mult studii de formă. Nu e design până nu te implici în toate aspectele. Cum funcționează lucrurile? Cum se produc? Nu-mi puneam problema atunci.

Eu am vrut fix în direcția cealaltă. Am vrut funcționalitate. Am făcut accesorii pentru bicicletă dedicate utilizării în mediul urban. Am inventat un căruț pliabil de agățat la spatele bicicletei, pe care l-am testat și din lemn și din aluminiu, să văd metoda de pliere, cum să arate, cum se agață. Când am dat diploma am venit cu bicicleta și m-a pus profu’ să mă plimb, să vadă ce se-ntâmplă cu căruțul când iau viraje. Ultima jumătate de an fost mișto, dar nu a fost destul. Și am rămas cu dorința de a face.

Approach-ul tău nu e de artizan, e de designer. Ai toate bucățile. E planning.

Nu am făcut niciodată o serie a obiectelor pe care le fac. Eu încerc să îmbunătățesc tot ce ține de producție, de la achiziția de materie primă și tăiarea materialelor, până la punerea în operă și vânzarea lor. E mai eficient să faci așa decât invers. Deja am făcut prea multe obiecte unicat încât să îmi dau seama că nu o să răzbesc dacă o să fac în continuare lucrul ăsta. Ar fi eficient dacă aș trăi într-o piață în care oamenii ar fi dispuși să dea foarte mulți bani pe ceea ce fac eu, așa unicat.

Din ce povesteai, pasiunea ta pentru biciclete goes way back. Cum ai ajuns să o îmbini cu croitoria?

Just like that. Eram în Anglia la studii și mă întrebam ce o să fac când o să se termine masterul și o să mă întorc în țară. Nu mai știu cum mi-a venit ideea. Cert e că am dat peste un tip pe care îl cheamă Shaun Deller, un american care face exact ce mi-am dorit eu să fac. Șepci pentru bicicliști din materiale pe care le cumpără de la second-hand. Știam că vreau să fac ceva cu mâinile și ceva reciclat și a apărut ideea cu șepcile. În momentul ăla am căutat un pattern pe net, am cumpărat o fustă de la un second-hand din Anglia, am tăiat-o cu foarfeca, am cusut-o la mână și-am făcut o șapcă pe care încă o am acasă. Mi-am zis: E tare, asta o să fac când o să mă întorc.

“Să contribui la a face Bucureștiul peste 20 de ani cel mai bike-friendly oraș din Europa mi se pare mult mai important decât ce îmi doream acum un timp. ”

Cât de mult apreciază românii faptul că folosești materiale reciclate?

Eu credeam că vor fi mulți care să aprecieze acest concept de afacere în România. Uite, reciclez materiale care altfel nu s-ar folosi și le dau o viață nouă. Ei bine, au fost foarte puțini oameni care s-au entuziasmat la ideea asta. Oamenii apreciau mai degrabă frumusețea obiectelor decât faptul că materialele proveneau din haine vechi. Mai primeam câte un boost de la câte un străin, un finlandez, un american, cei care au o cultură a reciclării.

Way to go, man. Ce valorează oamenii cel mai mult la produsele tale, dacă nu faptul că sunt eco-friendly?

Sunt mulți care apreciază funcționalitatea lor, ceea ce mă bucură pentru că eu sunt orientat către funcționalitate. Sunt alții care apreciază rezistența lor. Sunt alții care apreciază frumusețea lor. Am din toate tipurile. Foarte puțini sunt însă care apreciază că sunt făcute din materiale refolosite. Sunt sigur că societatea românească o să evolueze așa cum au evoluat și altele, dar avem un lag.

Spui că între util și frumos primează utilul la tine.

Rareori îmi calc pe inimă să spun că o să fac așa pentru că e frumos. Fac așa pentru că ăsta e modul optim de a face să funcționeze lucrul respectiv.

Ai susține un produs care e urât dar merge brici?

Da, bicicleta mea e un exemplu. E urâtă și nu merge brici, dar își atinge scopul. Mă duce de la A la B și mă ajută să joc polo sâmbăta și duminica. Are un minim de funcționalitate.

Ai un stil estetic bine conturat la produse. Dacă le pui una lângă alta, îți dai seamă că sunt din aceeași familie. Ești de acord?

Sincer să fiu, nu am analizat această parte a afacerii mele niciodată. Nu am pus toate produsele laolaltă să spun ”Uite, ăsta e stilul meu”. Pur și simplu le fac îmbinând ce am disponibil cu ce vreau eu să fac în momentul respectiv. Nu am ținut cont că-i la modă culoarea asta sau cealaltă. Poate la șepci putem vorbi de stil, de etichetă biciclistică. O șapcă pe care o porți transmite foarte mult despre tine într-un timp foarte scurt.

Ce anume din background-ul tău ți-a format felul în care gândești un produs?

Eu de mic am fost chițibușar. Am crescut desenând, colorând, pirogravând. Jocul meu preferat pe la vreo 6-7 ani era cu o cutie de bricolat. Avea înăuntru niște planșe de carton duplex alb pe care erau desenate contururi groase negre. Pe lângă planșe, aveai niște coli de hârtie creponată și o cutiuță cu aracet. Luai hârtiuța creponată, făceai biluțe, băgai în aracet și umpleai contururile. Și la sfârșit ieșea un fel de covoraș semi-3D din biluțe din hârtie creponată lipite una lângă alta. Eu am ieșit din schema asta, am rupt regulile. În loc să fac biluțe, am făcut un clown. Am luat fâșii mai lungi de hârtie și am făcut părul clown-ului ca niște turnulețe. 10 cm de păr ciufulit. Și atunci părinții mei au fost foarte entuziasmați. Mamă, ce creativ e copilul ăsta, trebuie să-l încurajăm!

Dup-aia în școală cred că materia mea preferată a fost una care nu era neapărat gândită pentru designeri, ci mai degrabă pentru arhitecți. Geometrie descriptivă. Și cursurile pe care le făceam erau tot ca pentru arhitecți. Am făcut acoperișuri. Mi-au plăcut foarte multe chestiile astea, chiar dacă știam că n-o să le folosesc niciodată. Probabil că mi-am luat de acolo multe informații. Gândirea asta aplicată mă ajută în crearea obiectelor 3D pe care le fac.

“Nu mă consider unul dintre designerii apretați. Mai sunt și murdar pe mâini, mai port șosetele și desperecheate, nu țin foarte mult la etichetă. Timpul pe care îl avem e limitat și, în loc să fac lucruri frumoase și inutile, mai bine fac lucruri utile.”

Ai avut pe cineva în familie croitor?

Am avut bunicii din partea mamei, care erau croitori. Bunicul era croitor-croitor, versat. Bunica era croitoreasă mai de cartier, făcea capoate. Din păcate, bunicul a murit când eram eu destul de mic și nu-mi aduc aminte foarte multe. Știu c-am fost la el la atelier. Avea o afacere ca lumea, avea angajați, mașini de cusut mișto, făcea paltoane, făcea haine zdravene. Dar nu-mi aduc aminte foarte exact procesul. Mai vedeam pe-acasă când mai călca lucruri, când mai trăgea cu creta niște tipare.

Spuneai mai la-nceput că nu-ți place cuvântul croitor. De ce?

Probabil pentru că în accepțiunea românilor e destul de înjositor să fii croitor. Deși, când mi l-a spus o fetiță de 7 ani, m-a distrat copios. Mi-a zis ”Uau, ce ciudat!” Ce e ciudat? ”Că ești croitor.” De ce? ”Că numai femeile sunt croitorese!”. Și atunci m-a distrat. Dar altfel în România nu prea se apreciază calitatea muncii, ci mai degrabă munca în sine. Adică poți să fii cel mai bun croitor din lume, că lumea zice ”Ia uite-l, mă, și pe prostul ăla de croitor!”. Dar nici designer nu zic că sunt. Nu mă consider unul dintre designerii apretați. Mai sunt și murdar pe mâini, mai port șosetele și desperecheate, nu țin foarte mult la etichetă. Timpul pe care îl avem e limitat și, în loc să fac lucruri frumoase și inutile, mai bine fac lucruri utile.

Păi asta e gândire de designer. Toate produsele tale au și o mică etichetă cu steagul României. E modul tău de a spune că și românii pot să producă ceva?

Așa a plecat. Dar vine de la reticența mea de a afișa logouri pe produse. Mi se pare o nedreptate să îi vinzi omului un produs cu logo fără să-l întrebi dacă vrea să poarte logoul respectiv. Bunicul meu croitor nu-și afișa logoul - Bobocea - peste tot. Lumea venea la el să-și facă costume sau paltoane pentru că făcea treaba bună, nu pentru că avea logoul nu-știu-care. Mi-ar plăcea să se extindă trendul ăsta și în zilele noastre. Ideea cu steagul pe produse a fost să le identific cumva vizual că-s făcute de mine, fără să deranjez. Nu sunt un patriot în sensul pesedist al cuvântului. Încerc să fac ceva să arăt că merge bine țara asta.

Pentru ce ai vrea să fii cunoscut peste 10 ani?

M-am întrebat și eu asta când am ajuns la master în Anglia. Și în momentul ăla, mi-am zis că cel mai mult mi-ar plăcea să inventez ceva atât de simplu încât să dăinuie în timp. Cum sunt paperclip-ul sau cârligul de rufe. Astea sunt niște produse inventate în urma cu zeci de ani. Și au rămas neatinse, le folosește lumea exact la fel azi. Acum, la cum mi-am trăit eu viața în ultimul timp, aș da invenția dacă aș primi la schimb recunoaștere pentru vreo faptă măreață făcută în folosul comunității de bicicliști. Să contribui la a face Bucureștiul peste 20 de ani cel mai bike-friendly oraș din Europa mi se pare mult mai important decât ce îmi doream acum un timp.

Design talks: Turific and the perks of being a tailor