Ciprian Andrei, self-taught product designer and founder of Atelier Mustata

Ciprian Andrei is the kind of positive and relaxed man who believes this country can change if there are more people who start doing quality things. ‘If you make a good product, people will come looking for it’, he told us. He started Atelier Mustață not long ago and he’s happy with the evolution so far. Good honest products with nothing to hide have got to make a difference.

Ciprian welcomed us last week at his place, though we’d never met before. The living room nicely accommodates star armchairs Lena, Octav and Alecu. In the kitchen he keeps his first sketches hanging on the wall. The basement is a workshop, where he designs prototypes for new products. That’s where we found a cool work-in-progress chair with legs spread out like a flirty woman.

For a Romanian brand, Atelier Mustață is strikingly Scandinavian. Stylish like the Danish, practical like the Swedish, lasting like the Norwegian. But what is Romanian design, after all? We are pleased to see Romanian people take what’s good from other cultures and create something new. Hopefully one day we’ll be able to talk of our own style. Fingers crossed, Ciprian. May you reach as many Romanian homes as you want.

This talk is part of a series we started in collaboration with our friend and photographer Adi Tudose. For authenticity purposes, we reveal the content in Romanian.

Laura: Cum ai ajuns să faci ce faci azi?

Am ajuns aici printr-un mix între necesitate și dorința de a face un obiect, de a crea ceva cu mâinile. Înainte lucram în media unde vindeam servicii. Acolo totul se rezumă la un telefon, o întâlnire. În media vinzi aer, nu ceva palpabil. Liceul l-am făcut în Tonitza la secția de ceramică. Poate acolo a fost un trigger. Îmi plăcea foarte mult să creez forme din lut. Mai puțin le-am avut cu desenul sau pictura. Apoi a fost conjunctura de așa natură că am ajuns la drept. Era la modă.

Și de pe la 20 și ceva de ani lucrez. Am început într-o firmă de producție publicitară. Atunci se găseau greu joburi în publicitate. Țin minte că m-au întrebat la interviu dacă știu Excel. Și am zis ‘Da, cum să nu’. Nu știam de fapt, dar am zis ‘Cât de greu poate fi?’. La firmă eram vreo 5 sau 6 inși pe un calculator. Termina unul oferta, venea altul la rând. După aceea am vândut media. Apoi am lucrat într-o agenție de publicitate. Ei, la un moment dat intervine o uzură.

La mine nu știu dacă a intervenit uzura, cât dorința de a face ceva. Când am luat decizia mă mutam în casă nouă și am avut nevoie de mobilier. M-am uitat pe piața și, în afară de Ikea, mai găsești niște chinezării care sunt copii după obiecte de design. N-aș fi snob să zic că nu cumpăr o copie. De multe ori, dacă îți place un lucru și arată bine, îl cumperi.

Alin: Am un amic designer care are o colecție de ceasuri fake. De toate. Uite, noul model de G-Shock, îți place? E copie. Ok, de ce nu?

Copii care arată bine, care-ți plac.

L: De curând citeam în Wired despre Xiaomi, brandul tech chinezesc pe care Jony Ive l-a acuzat public că e un copycat. Ei, oamenii ăștia au crescut un business uriaș în Asia, cu 160 de milioane de useri.

Sunt foarte puține invenții. Nu pot să zic că am inventat un fotoliu. Toate sunt niște iterații. iPhone e o continuare a unui Sony Ericsson, dacă îmi aduc bine aminte. Un touchscreen la care îți trebuia pix ca să apeși pe ecran. Doar că Apple a venit și a îmbunătățit ecranul. L-a făcut altfel, a venit cu alt design.

A: A îmbunătățit mult, a schimbat toată categoria până la urmă. Investiția lor se vede în timp. Alții au pornit pur și simplu. Au văzut că merge, au făcut și ei. Care e furnizorul? Ăla. Ok, cu ăla lucrăm și noi.

Din câte știu eu, Apple dă anumitor fabrici din China subansamble. Tu faci cipuri, tu faci carcase. Și le asamblează în State.

A: Se asamblează tot în China, dar de alții. În principiu cu Foxconn lucrează la asamblare.

L: Ce e bun trebuie păstrat și dus mai departe.

L: Tu ai pornit de la o problemă. Nu exista în piață ce ai căutat tu.

Da. Exista Ikea, dar uite, la fotolii voiam unul cu lemn, iar la ei am găsit doar tapițate. Înăuntru, ca să fie ieftin, folosesc un PAL de lucru, niște vatelină, burete și cam asta e. Mai înșurubezi și tu acasă.

A: Și dacă te uiți pe dedesubt sunt prinse cu capsatorul.

Avem și fotolii de designer din import, mai fancy, dar foarte scumpe. Am zis ok, mobilez cu ceea ce există. Și aici am făcut un click.

“Am ales frasinul pentru că are o poveste. Textura lui nu se repetă ca la fag sau la stejar. Și asta face ca fiecare piesă a noastră să fie diferită, unică.”

L: Cât e util și cât e frumos în ce faci tu?

Mie mi-a plăcut foarte mult obiectul în sine. Pe fotoliu te așezi, e relaxant. Dincolo de util trebuie să aibă și un design care să te atragă, să fie un obiect pe care-l plasezi cu mândrie undeva într-o cameră. Când te uiți la el să zici ‘Uite, ce frumos e’. Utilitatea pieselor mele de mobilier vine din faptul că produsele sunt dezasamblabile. E un concept bun, nu știu dacă l-a inventat Ikea.

A: Ikea a venit cu inbusul. În facultate citeam mult revista italiană Domus care avea o secțiune despre plagiat. Ikea era nominalizată non-stop. Folosea cu tupeu design-urile altor indivizi. Am introdus asamblare cu inbus, gata, e al nostru.

L: Între timp au început să colaboreze cu diverși designeri. Au colecții semnate chiar și de Marimekko. Tu cum ai făcut primul obiect?

Primul obiect a fost o măsuță-scaun. Am făcut o schiță și am mers cu ea să o execute un atelier. Nu poți să te apuci să sudezi dacă nu ai mai făcut-o niciodată. La un atelier am făcut cadrul de oțel, la altul am făcut blatul. Și cam asta a fost.

First object ever made by Atelier Mustata

L: Care e următorul pas după schițe?

Prototipul, pe care-l fac eu. Am aici acasă un atelier la subsol. Fac prototipul pentru că este nevoie să arăt obiectul volumetric celor care-mi produc seria. Trebuie să știi cum se realizează ca să ai o idee de costuri și de proces tehnologic. La atelierele autohtone nu găsești întotdeaunea oameni sinceri. Dacă nu te pricepi, observă imediat și caută să te păcălească. Este esențial sa-ți faci singur prototipul. Îi observi forma, o îmbunătățești, o modifici.

L: Înseamnă că și meșterești.

A: Normal, trebuie să înțelegi cum funcționează.

L: Cum îți vine inspirația pentru un obiect?

Pe mine mă poate inspira orice. Pe unde merg fac fotografii cu telefonul. La orice. Și apoi, din ce-mi place, din natural, de acolo se naște o idee. Pornesc de undeva, dezvolt, adaug forma, modific, îmbunătățesc, apoi mă consult cu prietenii.

L: Îți propui să creezi o colecție?

Da, cele din lemn sunt înrudite. Lena e o reinterpretare a unui fotoliu socialist de la noi. Tot ce vedeți aici este din lemn masiv. Înăuntru sub tapițerie e un cadru din lemn de brad masiv. Apoi mai folosim placaj, burete, iar brațele și picioarele sunt din lemn de frasin. Am ales frasinul pentru că are o poveste. Textura lui nu se repetă ca la fag sau la stejar. E altfel. Când cumperi cheresteaua, fiecare calup e unic. Și asta face ca fiecare piesă a noastră să fie diferită, unică.

L: La ce designeri te uiți?

Îmi plac de exemplu piesele de mobilier Wegner sau Jacobsen. Ca și în artă, sunt mulți artiști care te pot influența. Mobilierul nordic îmi place mult. Am fost și noi ca țară competitivi și la modă, în anii ’50-’60. Dar ulterior s-a pierdut interesul și am rămas cu aceleași modele, care nu mai erau valabile în anii ‘80-‘90. Noi ca țară nu am evoluat prea mult pe partea de creație de obiect. E adevărat că avem o tradiție în prelucrarea lemnului, dar cam basic. Nu facem ce fac scandinavii. E vorba de tehnică, de exercițiu. La noi într-un atelier de tâmplărie meșterul știe să-ți facă uși, ferestre și poate o masă, executate bine. La scaune puțini se bagă, pentru că ‘E complicat, șefu, e multă manoperă’. Românul gândește pe termen scurt.

“Noi românii suntem foarte nerăbdători să consumăm noul. Ne batem să îi ajungem din urmă pe altii. E o poftă de a face, de a demonstra ceva celorlalti.”

L: Ce e românesc în produsele tale?

Românesc e în primul rând materialul. Cam 80%. Lemnul e de frasin românesc. Șuruburile sunt românești. Oțelul e făcut la Galați. Placajul de la Lena e din lemn de fag românesc. Vopseaua e românească. Manopera la fel. Totul se lucrează aici în ateliere din București. Nu avem o tradiție în design de mobilier.

L: Tradiție sau nu, ce e românesc azi ca design? În afară de motivele tradiționale pe care ne-am săturat să le vedem.

Pai depinde în ce direcție ne ducem. Dacă suntem lăsați în pace, facem. Avem un avantaj pentru că beneficiem de vârful în tehnologie. În anii ’90 eram o țară bananieră. Mă bucur că azi avem acces la această tehnologie. Suntem țara cu cea mai mare viteză de net din Europa, de exemplu. Ceea ce este mare lucru, pentru că se dezvoltă zona de IT. În România lui 2016, găsești tot ceea ce există în Germania sau în Danemarca. Mai puțin experiența. Însă dacă oamenii sunt interesați, pot învăța. Mai departe depinde de fiecare. Sunt mulți tâmplari tineri care vor să facă meserie. Doar că, fiind plătiți prost, preferă să plece din țară sau să devină șoferi pe dubă să câștige mai bine. Și statul trebuie să investească, pentru că totul pornește de la educație.

L: Care ar fi totuși identitatea românească?

Noi românii suntem foarte nerăbdători să consumăm noul. Ne batem să îi ajungem din urmă pe alții. Facem priză la toate lucrurile de pe afară. Shaorma, Valentine’s Day. Suntem primii la preluat. Cred că din nevoie. N-am ajuns la o saturație de experiențe. Dacă la niște societăți cum sunt cele scandinave pare că s-a făcut tot, la noi e loc de multe lucruri. Avem totuși o mândrie. E o poftă de a face, de a demonstra ceva celorlalți. Eu cred că se poate!

Design talks: Nothing to hide at Atelier Mustata